miercuri, 11 decembrie 2013

Bucureşti Business Days 2013 - I



Temele celor două conferinţe de dimineaţă au fost „viziunea şi anduranţa în vremuri turbulente” şi „leadership şi excelenţă, doi piloni ai progresului în contextul economic actual”

Deşi nu ne place să primim sfaturi şi adesea alegem să le ignorăm trebuie să recunoaştem că dacă nu am asculta sfaturile experţilor din când în când am fi făcut mult mai multe greşeli. Ideal ar fi să începem să urmăm sfaturile celor care au trecut deja prin multe dintre problemele cu care ne confruntăm şi noi şi să scăpăm de ideea de „lasă că greşesc şi eu o dată că să fiu sigur”

În cadrul conferinţelor de astăzi au fost şi discursuri care se adresau mai mult celor din domeniul IT, vorbindu-se despre serviciile de cloud, dar şi conferinţe în care speakerii pur şi simplu ne-au captat atenţia cu poveşti reale despre drumul pe care l-au avut de parcurs ca să ajungă acolo unde sunt astăzi.

Florin Câmpeanu nu vorbeşte despre experienţă proprie, dar ne prezintă 7 lecţii pe care trebuie să le învăţăm de la un gigant. În continuare voi vorbi despre câteva dintre acestea.

În primul rând trebuie să ştii unde vrei să ajungi, dacă nu ai nici o idee ce vrei să faci, nu vei şti ce drum să urmezi şi prin urmare te poţi trezi la mijlocul drumului că nu eşti unde voiai să fi.

Combinaţia dintre supleţea unei companii mici şi forţă unei companii mari întotdeauna va duce către succes.

Creşterea se face prin diversificare.

Dacă cel pe care-l angajezi să îţi conducă afacerea nu este un lider cu abilităţi de manager, fie riști ca un lider bun să ducă firma în faliment, fie riști ca un manager bun să nu fie urmat de către ceilalți.

Iar în ultimul rând fiecare companie trebuie să aibă o strategie clară cu privire la competitorii săi, cea mai uşoară metodă de a scăpa de competitori este de a-i cumpăra.

Toţi speakerii au avut discursuri foarte bune, dar inevitabil atunci când mai mult de opt persoane vorbesc pe aceeaşi tema, unele idei se repetă. Dar s-au repatat într-un mod bun pentru că fiecare a vorbit din punctul lui de vedere şi din experienţa sa proprie.

Dan Berteanu a avut, în opinia mea, cea mai impresionantă poveste personală. Ne-a povestit cum a ajuns de la încărcatul sticlelor de apă  în camion la Partner la ArchiveGlobal CEE.

Aş fi vrut să fac câte un scurt rezumat pentru fiecare discurs, dar din păcate textul ar fi fost mult prea lung. 

Voi scrie în continuare câteva dintre ideile şi citatele din discursurile de astăzi care m-au pus pe gânduri.

„It’s hard work, not rocket science” –Valentina Crişan

„Succesul vine din minte” – Silviu Hotăran

„Timpul este prea preţios pentru a fi irosit pe minciuni” - Adrian Florea

Leadership-ul înseamnă încredere, claritate şi consecvenţă măsurabilă – Alin Gherman

„Excelenţa face diferenţa” -Bogdan Comănescu

*Gigantul la care s-a referit Florin Câmpeanu este General Motors.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu