Stinge lumina, Paraziții și RATB-ul

Probabil că știi cum e să pierzi RATB-ul de noapte și să aștepți 40 de minute până la următorul. Ei bine, după concertul de zilele prieteniei din Piața Constituției am putut lua parte la un eveniment minunat din viața mea de cetățean responsabil și de călator în minunatele RATB-uri.

Prima stație după Unirii se face beznă în RATB, instinctiv, încep cu ”stinge lumina...” și sunt acompaniat și de alți călători. Șoferul care mi s-a părut că luase ceva la bord înainte să se urce la volan a venit suparat la noi să nu mai facem gălăgie, greu cu mahmureala asta... Prin RATB se aude ”paranoia e mare, paranoia e mare”, se duce cuminte la locul lui și își continuă treaba.

La următoarea stație, o femeie îi pune o întrebare la care refuză să răspundă, din ce am înțeles, întrebarea se referea la zona în care ajunge RATB-ul, moment în care, desigur că i-au sărit toți în cap pentru că a fost foarte nesimțit. Ne-a lăsat așa vro 2-3 stații și a chemat poliția(om deștept, ce pot să zic), aceștia au vrut să urce în RATB, dar le-a fost spus deja de la primul pas de către toți călătorii că atunci când ești tratat cu nesimțire, oferi tot nesimțire. Polițistii au constatat că el nu avea dreptate, asa că au plecat și domnului șofer i-a fost dedicată melodia ” de ziua ta” cântată de aproximativ 15 oameni din RATB.

Ce își dorește un student în sesiune.

Înainte de examen:

Vrea ca Adidas să-i spună că nimic nu e imposibil.

Vrea să știe că viitorul sună bine ca în reclama de la Connex.

 

În timpul examenului:

Subiectele să fie opusul EA Sports - ”challange everything”.

Telefonul să fie un fel de Antena 1, mereu aproape.

După examen:

Răspunsurile să nu se transforme în Prima TV - ” we love to entertain you”.

Notele să fie prea bune, prea ca la țară, pentru că ” You’re worth it”.

Ziua din club de după examen să fie un fel de Disneyland ”the happiest place on earth”.

”Pe vremea mea”

Alergam pe afară toată ziua și încă nu se inventase modalitate de a mă băga în casă pe timpul zilei. Ajungeam seara când se întuneca, hainele-mi erau pline de praf și când mă băgam în pat adormeam imediat, nu mai verificam ce mai e nou în news feed. Da, înțeleg rolul tehnologiei și beneficiile ei, dar locul unui copil de 10 ani nu e în lumea virtuală și cu siguranță distracție nu se poate numi cearta prin comentariile de pe youtube.

Noi nu plângeam atunci când pagina de net nu se încărca sau era lag (am avut calculator pe la 10 ani, despre internet să nu mai spun). Ne rugam de vecini să ne dea înapoi mingea de fotbal de prin grădinile lor, toată chestia asta dura vreo oră și se incheia cu promisiunea de a nu ne mai juca niciodată în fața caselor lor.

La bloc, vecinii aruncau cu apă pe noi de la etaj pentru că făceam prea multă gălăgie, acum își pun parolă la wireless ca să nu le fure copii din internet.

Ne strigam unii pe alții la poartă sau din fața blocului, mesajele de la mulți ani nu erau texte lăsate pe timeline. De 8 martie, mamelor noastre le ofeream felicitări desenate de noi la școală, nu virtuale trimise printr-un sms.

Rațele și vânătorii, șotronul, fotbalul pentru care stăteam afară până se întuneca s-au transformat în Counter Strike, Candy Crush și pierdutul nopților pe calculator.

Ne jucam afară și atunci când ne loveam nu fugeam înapoi acasă, noi ne ridicam și continuam să alergăm pe terenul de fotbal ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Acum părinții își duc copii la spital pentro orice zârietură sau că au strănutat de două ori în aceeași oră.

Poate că nu e în totalitate vina copiilor, sunt părinți care cred tot felul de prostii și ajung să nu își mai lase copii să iasă afară ca să nu se lovească, să nu se joace în noroi sau să se ia la bătaie cu alți copii. Din cauza asta ajung la 18 ani și nu știu cum să își facă prieteni în viața reală, primul contact cu societatea îi sperie și atunci când dau de o răceală stau două săptămâni în pat.

Nu le-a spus nimeni că majoritatea sfaturilor de genul de pe internet sunt doar părerile unor oameni care vorbesc din cărți, dar noi ne aflăm în lumea reală și că atunci când încerci să protejezi un copil prea mult, de fapt rezultatul e tocmai invers și acesta va deveni mai vulnerabil fiindu-i tot mai greu să se adapteze în societate pe măsură ce petrece mai mult timp în fața unei tastaturi și a unui monitor.