duminică, 1 iunie 2014

”Pe vremea mea”



Alergam pe afară toată ziua și încă nu se inventase modalitate de a mă băga în casă pe timpul zilei. Ajungeam seara când se întuneca, hainele-mi erau pline de praf și când mă băgam în pat adormeam imediat, nu mai verificam ce mai e nou în news feed. Da, înțeleg rolul tehnologiei și beneficiile ei, dar locul unui copil de 10 ani nu e în lumea virtuală și cu siguranță distracție nu se poate numi cearta prin comentariile de pe youtube.

Noi nu plângeam atunci când pagina de net nu se încărca sau era lag (am avut calculator pe la 10 ani, despre internet să nu mai spun). Ne rugam de vecini să ne dea înapoi mingea de fotbal de prin grădinile lor, toată chestia asta dura vreo oră și se incheia cu promisiunea de a nu ne mai juca niciodată în fața caselor lor.

La bloc, vecinii aruncau cu apă pe noi de la etaj pentru că făceam prea multă gălăgie, acum își pun parolă la wireless ca să nu le fure copii din internet.

Ne strigam unii pe alții la poartă sau din fața blocului, mesajele de la mulți ani nu erau texte lăsate pe timeline. De 8 martie, mamelor noastre le ofeream felicitări desenate de noi la școală, nu virtuale trimise printr-un sms.

Rațele și vânătorii, șotronul, fotbalul pentru care stăteam afară până se întuneca s-au transformat în Counter Strike, Candy Crush și pierdutul nopților pe calculator.

Ne jucam afară și atunci când ne loveam nu fugeam înapoi acasă, noi ne ridicam și continuam să alergăm pe terenul de fotbal ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Acum părinții își duc copii la spital pentro orice zârietură sau că au strănutat de două ori în aceeași oră.

Poate că nu e în totalitate vina copiilor, sunt părinți care cred tot felul de prostii și ajung să nu își mai lase copii să iasă afară ca să nu se lovească, să nu se joace în noroi sau să se ia la bătaie cu alți copii. Din cauza asta ajung la 18 ani și nu știu cum să își facă prieteni în viața reală, primul contact cu societatea îi sperie și atunci când dau de o răceală stau două săptămâni în pat.

Nu le-a spus nimeni că majoritatea sfaturilor de genul de pe internet sunt doar părerile unor oameni care vorbesc din cărți, dar noi ne aflăm în lumea reală și că atunci când încerci să protejezi un copil prea mult, de fapt rezultatul e tocmai invers și acesta va deveni mai vulnerabil fiindu-i tot mai greu să se adapteze în societate pe măsură ce petrece mai mult timp în fața unei tastaturi și a unui monitor.






Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu