Din seria relaţiilor fericite şi nu numai…

Guest post
De LouLou

Partea I- FERICIREA, un lucru atât de abstract!

Eşti fericit, nu eşti fericit…cui îi pasă? “Prietenilor” tăi care-s acum online cu siguranţă nu. Eşti într-o relaţie? Se presupune că faci parte din categoria acelor persoane cu “În a relationship” la status pe Facebook. Stai să ghicesc…ai şi primit vreo 40-50 de like-uri la statusul ăsta; poate chiar de la persoane care nici nu ştiai că există şi că îţi mai şi urmăresc activitatea din mediul intra-feisbucesc. Probabil că ţi-a dat like chiar şi vreo colegă din liceu care te urăşte încă din clasa a9a, şi ţi l-a dat doar aşa în ideea :“Ah, bine că şi-a ales şi asta în sfârşit pe unul, acum nu mai poate atenta la al meu!”-asta în cazul în care eşti un exemplar de sex feminin al speciei.

Dacă eşti bărbat..hmm..atunci nu ştiu câte like-uri primeşti. Poate doar de la câţiva prieteni care stau online sau de la foste prietene resemnate şi care pretind a-ţi fi rămas “prietene” [prietenia asta…un termen atât de relativ şi fascinant totodată]. Sunt rea? Eh, poate doar puţin. Sau poate sunt doar REAlistă. Cine ştie..sau..cui îi pasă? Citeşti deja asta, deci să presupunem că îţi pasă! [:))] Btw, sunt fată, pentru că am zis "rea" mai devreme, dar cred că şi asta ştii deja!

Aşa, deci să continuăm. Unde rămăsesem? A, da, la capitolul fericire şi relaţii. Cu riscul de a părea un membru activ al grupului “Forever alone”, îmi permit să ridic întrebarea: de ce trebuie să legăm termenul de “fericire” cu cel de “relaţie”? Vă pot spune din proprie experienţă că se poate atinge acest apogeu al trăirii umane, fericirea, şi fără a fi într-o relaţie. Fericirea noastră chiar nu ar trebui să depindă de nimeni! Asta ţine doar de noi şi de modul cum percepem întreaga noastră existenţă. Sună aşa…filosofic…dar nu e.

Sunt sigură că şi voi aţi văzut relaţii de lungă durată în care cei doi sunt împreună şi acum doar DATORITĂ obişnuinţei. Nu ştiu dacă ar trebui să folosesc termenul de ‘datorita’, pentru că asta are o conotaţie pozitivă, cu sensul de merit. Cred că ar fi mai potrivită sintagma ‘din cauza’. Da, pentru că eu chiar consider obişnuinţa ca fiind un lucru foarte monoton care nu ar trebui să constituie factorul predominant în menţinerea unei relaţii. Într-o relaţie ‘pe bune’, ca să folosesc un limbaj academic, eu cred că ar trebui să existe mult mai multe lucruri, nu doar obişnuinţă. Ştiţi voi, acel respect, consideraţie, iubire, bla bla [bla-bla-ul ăsta nu este spus într-un sens batjocoritor, este sinonim cu etc.].

Relaţiile, prin natura lor sunt nişte “chestii” constructive, menite să te împlinească sufleteşte, nu? Eu parcă aşa ţin minte. Altfel care ar mai fi rostul unei relaţii? De ce să stai într-o relaţie în care eşti nefericit? Eu cred că s-a uitat definiţia de bază a unei relaţii. Relaţia este, acea “alianţă” care îţi oferă un anumit confort emoţional şi totodată stabilitate. Persoana cealaltă se presupune că te înţelege, ba chiar cică te şi completează. Ştiţi voi, asta mizând pe ideea de complementaritate între sexul feminin şi cel masculin şi a diferenţelor dintre acestea. Poate ar trebui dezbătut şi subiectul ăsta despre feminitate şi masculinitate, altfel decât într-o manieră sexistă şi discriminatorie. Tratat cu seriozitate şi puţină logică, lucrurile chiar se leagă, credeţi-mă. “Pentru că nu toţi bărbaţii este nişte porci, aşa cum nici toate femeile nu este nişte zâne”. Poate dacă am reuşi să ne cunoaştem mai bine, nu ar mai exista atâtea discuţii şi conflicte stupide.

În concluzie, nu poţi vedea decât ceea ce mintea ta este pregătită să înţeleagă. Ştiu că ceea ce tocmai am scris nu o să atingă pe toată lumea, dar măcar v-am stârnit interesul pentru portarile viitoare! [cel puţin asta îmi place mie să cred.]